Acordul Internațional al Muncitorilor și Popoarelor

ALGER, 8, 9, ȘI 10 DECEMBRIE 2017:

A IX-A CONFERINȚĂ MONDIALĂ DESCHISĂ ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI

ȘI EXPLOATĂRII

(la inițiativa AIM și organizată de Partidul Muncitorilor din Algeria)

 

DECLARAȚIE

Cei 230 de delegați din 42 de țări, au adoptat declarația următoare:

Situația actuală este marcată de cele mai mari tulburări mondiale, de o criză fără precedent a dominației imperialiste care deschide calea către cele mai periculoase aventuri pentru umanitate.

Guvernele și regimurile, chiar fragile și în criză, atacă muncitorii și popoarele oprimate pentru a menține sistemul capitalist.

În sesiune plenară, conferința a adoptat, în unanimitate și solemn, următoarea rezoluție:

“Noi, cei 230 de delegați la cea de-a IX-a Conferință Mondială deschisă a AIM, care a fost susținută de aproape 700 de responsabili politici și sindicali, precum și de activiști anti-imperialiști din 60 de țări, condamnă cu fermitate provocarea lui D. Trump prin decizia sa de a transfera Ambasada SUA de la Tel Aviv la El Qods (Ierusalim), ocupat în scopul de a deveni capitala Statului Evreu. Oferim sprijinul nostru necondiționat poporului palestinian în lupta pentru redobândirea drepturilor lor inalienabile.”

De-a lungul conferinței, vorbitorii au salutat lupta poporului palestinian pentru drepturile sale inalienabile.

Mulți dintre intervenienți au subliniat responsabilitatea covârșitoare a instituțiilor internaționale și, dincolo de lacrimile de crocodil, a regimurilor reacționare și a guvernelor din regiunea Orientului Mijlociu.

Participanții la conferință au ajuns la aceeași concluzie. Pretutindeni, muncitorii și popoarele oprimate se confruntă cu o criză îngrozitoare care rezultă din descompunerea sistemului capitalist. Și ei rezistă neîncetat.

Sub pretextul “luptei împotriva terorismului”, războaiele imperialiste care dislocă națiunile și creează haos se răspândesc, în folosul marilor multinaționale care se concurează cu înverșunare pentru jefuirea resurselor naturale și a materiilor prime.

Aceste războaie aruncă milioane de muncitori și de tineri pe drumurile exodului. În momentul în care guvernele imperialiste atacă popoarele oprimate, în acest scop, crescând bugetele militare, aceleași guverne, în numele crizei, încearcă să distrugă toate drepturile muncitorilor din țările imperialiste.

Această ofensivă dislocatoare a națiunilor de către imperialism este exprimată în special în politica “loviturii de stat” din Brazilia și amenințarea la adresa Venezuelei.

Este clar că opresiunea colonială și imperialistă este perpetuată și agravată, cu complicitatea regimurilor care își doresc să își păstreze legăturile cu imperialismul.

Toate cuceririle sociale și democratice ale clasei muncitoare sunt atacate, întărind exploatarea muncitorilor și în special a femeilor: privatizări, punerea în discuție a Codurilor Muncii, a contractelor colective, a drepturilor la educație și protecție socială, a drepturilor la sănătate, provocând rezistența muncitorilor alături de organizațiile lor.

Delegații la cea de-a IX-a CMD salută și sprijină lupta pentru apărarea securității sociale la nivel internațional și în fiecare țară.

Dreptul la grevă este în mod sistematic pus la îndoială.

Independența sindicatelor este atacată, fiind amenințate cu distrugerea prin integrare.

Pretutindeni, muncitorii și popoarele încearcă să blocheze această ofensivă pentru a-și apăra drepturile cele mai vitale, cuceririle lor sociale, suveranitatea națională în țările asuprite, angrenând noi forțe în rezistența față de politica imperialismului. O politică de descompunere care îi lovește în mod deosebit pe tineri, aruncată în precaritate, război și migrație.

Dincolo de situațiile naționale, această rezistență se opune presiunilor exercitate asupra liderilor mișcării muncitorești și populare de a accepta, însoți sau chiar participa la toate loviturile pregătite și purtate de diferitele guverne în serviciul capitalului, cu argument “că nu putem face altfel”.

CMD consideră, dimpotrivă, că falimentul și haosul spre care regimul capitalist conduce omenirea nu sunt inevitabile, după cum au demonstrat cei peste 80 de vorbitori care au luat cuvântul în aceste trei zile. Toate intervențiile au exprimat rezistența lucrătorilor și a popoarelor alături de organizațiile lor, care, pe terenul propriu, cel al luptei de clasă, încearcă să-și croiască drumul.

În această situație, CMD salută toate luptele muncitorilor și popoarelor oprimate pentru drepturile lor. Ea crede că nimic nu este mai important decât să contribuie la păstrarea sau consolidarea independenței organizațiilor clasei muncitoare și ale tineretului și a tuturor proceselor curente de rezistență din interiorul mișcării muncitorești, cum au explicat mai mulți intervenienți.

Din această conferință, din bogăția dezbaterilor și din calitatea participanților reiese necesitatea de a păstra legătura, de a face schimb de informații și de a continua discuția deschisă între toți participanții. Unitatea problemelor ridicate, solidaritatea internațională și ajutorul în lupta dusă în fiecare țară confirmă această necesitate.

La 4 ianuarie 1991, manifestul adoptat de Acordul Internațional al Muncitorilor și Popoarelor în cadrul conferinței sale fondatoare de la Barcelona afirma încrederea participanților “în capacitatea muncitorilor din întreaga lume de a se elibera de lanțurile exploatării și opresiunii, în capacitatea lor de a construi o lume în care colaborarea armonioasă dintre națiuni și dintre muncitori va înlocui această lume a barbariei, care se ridică în fiecare zi (…)”.

CMD își însușește concluziile celei de-a VIII-a CMD de la Alger din noiembrie 2010 și reafirmă: “Această încredere este întărită de evenimentele care s-au desfășurat: în ciuda tuturor suferințelor și a tuturor distrugerilor, voința de rezistență și și de luptă a muncitorilor și a popoarelor care nu acceptă să dispară rămâne elementul esențial pe care se sprijină viitorul omenirii(…).

Reafirmăm: pacea și fraternitatea dintre muncitori și dintre popoare pot fi realizate decât de muncitori și de popoarele înseși. Ea nu poate fi realizată decât pe baza satisfacerii nevoilor lor cele mai de bază care se confruntă cu cele ale clasei exploatatorilor care poartă în ea războiul și falimentul.”

De aceea, susținem propunerea coordonării AIM de a examina posibilitatea ca, în lunile următoare, să se reunească reprezentanți ai tuturor țărilor prezente pentru a forma un Comitet internațional de legătură al celei de-a IX-a CMD în vederea continuării schimburilor dintre noi, organizării de acțiuni comune și solidarității internaționale.

Împotriva războiului și a exploatării

Pentru apărarea:

– drepturilor socio-economice ale muncitorilor și ale tinerilor;

– independenței organizațiilor sindicale;

– libertăților democratice;

– suveranității popoarelor și națiunilor.

Alger, 10 decembrie 2017

CĂTRE CONFERINŢA MONDIALĂ DESCHISĂ

 Sunt Popescu Mugurel, Preşedintele Federaţiei Hermes din România, o federaţie constituită pentru apărarea drepturilor salariaţilor din învăţământul superior şi cercetare ştiinţifică. Federaţia Hermes transmite salutări cordiale tuturor participanţilor la această conferinţă mondială. Aducem din România un mesaj de solidaritate şi de totală disponibilitate pentru efortul de a atenua exploatarea clasei muncitoare şi pentru zădărnicirea oricărui conflict, cu atât mai mult unul de natură militară.

Subiectele supuse dezbaterilor conferinţei, războiul şi exploatarea clasei muncitoare, sunt teme de stringentă actualitate pentru România şi pentru cetăţenii ei. România deţine o performanţă tristă în privinţa migrării forţei de muncă: milioane de cetăţeni ai acestei ţări au fost forţaţi de condiţiile sociale şi economice să părăsească teritoriul ţării pentru a-şi asigura existenţa.

În mod paradoxal acesta a fost rezultatul a zece ani de preaderare la Uniunea Europeană: privatizările fictive în urma cărora mari obiective industriale au fost distruse în totalitate, correlate cu o politică de stat care a anulat dreptul constituţional al cetăţeanului de a decide soarta sa şi a propriei ţări.

Aderarea României la Uniunea Europeană nu a fost rezultatul unei consultări prin referendum a cetăţenilor români. În mod practic deschiderea graniţelor ţărilor din Uniunea Europeană, pentru cetăţenii români şi libera circulaţie în spatial european, a constituit soluţia salvatoare pentru cei rămaşi fără un loc de muncă în propria lor ţară. Aceast fapt a atras după sine consecinţe din mai multe puncte de vedere.

În acest fel a fost slăbită familia, structura de bază a fiecărei societăţi, a fost redusă forţa organizaţiilor muncitoreşti, sindicate sau reprezentanţi ai salariaţilor, a fost modificată legislaţia în anul 2011, în favoarea angajatorului, prin apariţia Legii Dialogului Social. Această lege a oprit contractul colectiv la nivel national şi a permis divizarea profundă, atomizarea la nivel de angajator a relaţiilor de muncă conţinute într-un contract colectiv de muncă. Colectivele de muncitori cu un număr redus (sub 21) nu pot beneficia de procedura unei negocieri colective. Structurile sindicale au fost slăbite în timp din urmatoarele cauze: înstrăinarea faţă de cauza comună a proletariatului, manifestată prin lipsa de onestitate faţă de salariaţi, implicarea în jocurile politice şi mai ales urmărirea unor interese individuale, meschine. Toate acestea au dus la pierderea încrederii faţă de aceste organizaţii. În situaţii particulare, acolo unde principiile activităţii sindicale au rămas neatinse, se înregistrează rezultate pozitive şi se asigură o protectie reală a salariaţilor în privinţa asigurării condiţiilor de muncă.

Clasa muncitoare din România este divizată

În mod inexplicabil, diversele categorii de salariaţi luptă în mod exclusiv (şi izolat) pentru propiile năzuinţe. Primul semn al unei normalităţi poate fi dovedit prin acţiunea concertată a celor cinci confederaţii sindicale din România concretizat printr-un demers adresat Avocatului Poporului, privind neconstituţionalitatea transferării contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Rezistenţa clasei muncitoare

În condiţiile în care aceasta devine din ce în ce mai mult o clasă în sine şi mai puţin o clasă pentru sine. Considerăm că reluarea tradiţiei muncitoreşti de informare, solidaritate şi acţiune comună se impune în scopul de întărire a luptei acesteia împotriva atacurilor tot mai frecvente la care este supusă şi perspectiva unui Front Unic rămâne un deziderat în acest sens.

Trădarea birocraţiei sindicale

Această trădare urmăreşte în principal interesele personale, adesea chiar împotriva celor pe care ar trebui să-i reprezinte. Sunt acceptate în diferite feluri, pactele sociale şi false politici sindicale care nu sunt altceva decât forme mascate de stopare a luptei de clasă. Nu este o coincidenţă faptul că în România toate centralele sindicale sunt membre CES, prin urmare sindicalismul independent este împiedicat să se manifeste din punct de vedere legislativ. Prin aceste manevre, sindicatele devin, din ce în ce mai mult, curele de transmisie ale politicilor administraţiilor, guvernului şi UE.

Demascarea liderilor trădători ai clasei muncitoare

Înlăturarea obstacolelor pe care aceștia le ridică adesea în fața acțiunii sindicaliștilor de la bază, trebuie să fie obiectivul principal de acţiune al muncitorilor.

Informarea muncitorilor

Trebuie să se facă prin mijloace distincte de cele aflate în mâna clasei stăpânitoare este un al doilea obiectiv. Informarea obiectivă, analiza şi dezbaterea privind fenomenele naţionale şi internaţionale sunt esenţiale în stabilirea demersurilor comune. În acest sens sunt binevenite publicaţiile independente, distribuite în format electronic sau tipărite: „Tribuna Socială”, sau revista sindicală „SINDICAT sau sindicate”. Ambele publicaţii transmit cititorilor mesaje care urmăresc trezirea conştiinţei de clasă, promovarea drepturilor muncitoreşti, descrierea urmărilor care însoţesc modificările frecvente ale cadrului legislativ, în privinţa salarizării sau a protecţiei sociale.