”SINDICAT ... sau sindicate” este un instrument pe care S.S.U., cu sprijinul GR.AN.AC. (GRup de ANaliză și ACțiune) îl folosește pentru a informa, critica sau promova idei, tendințe sau acțiuni desfășurate în cadrul universității craiovene. Obiectivul pe care îl urmărim este acela de a redacta și de a transmite un buletin informativ sindical, în mod regulat, către toți salariații, în aceeași zi și în același timp.
”SOLIDARITATE UNIVERSITARĂ” nu este un nume ales la întâmplare pentru numele acestei organizații. Solidaritatea este fenomenul care le lipsește, aproape în întregime, nu numai salariaților acestei instituții, ci și membrilor societății în care trăim.
Solidaritatea înseamnă putere, și este destulă pentru toți, vă asigur. Nu este puterea interesului personal sau a unui grup de interese.
Este puterea de a schimba ceva, de a însănătoși un sistem bătrân și retrograd, cu pretenție academică, sistem care este acaparat politic când de o parte când de cealalată.
Aceasta este realitatea.


ȘPAGA DE SUPRAVIEȚUIRE
SOLIDARITATEA RECTORILOR
F.N.S.A. - necrologul administrației locale
F.N.F.M.C.V. - trenul românesc a ajuns la capătul liniei?
Daniel David - Ministrul Educației și Cercetării
- Demiteți-l pe Daniel David! Salvați Educația! Opriți sacrificarea viitorului
- Profesorul Radu Gologan, mesaj adresat ministrului Daniel David
- Zile libere acordate cu recuperae transformate în zile de concediu și chiar de vacanță pentru studenți
Blocul Național Sindical cere clarificări
Inspectoratele de Muncă
- se află ”la remorca” universităților?
- decesul angajatului LIDL în teambuilding
WALTER STAHLI este avertizor de integritate?
Românul care lucrează 49 de ore în fiecare zi
Proces Colectiv - impozitării pensiilor de peste 3000 lei prin perceperea CASS
Fedetația Hermes - Mafia din cercetare
CSM: ”legal, pensia din justiție nu poate fi mai mare decât salariul”
”Ăsta câștigă într-o lună cât nu primesc eu credit de la bancă pe cinci ani”
Solidaritate Universitară - emisiune sindicală
Profesorul Radu Gologan, mesaj adresat ministrului Daniel David
Carne de tun - Made in Romania
Rezerva voluntară a armatei române
Prof. dr. Mircea Coșea dă de pământ cu Guvernul Bolojan